Parohia Ortodoxa Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil are propriul locas de cult, la adresa 2430 Avenue Charland, Montréal, QC, H1Z 1C1.
     
    Sprijiniţi biserica!  
    Inchirierea sălii parohiale pentru recepţii  
    Cum să ne pregătim să venim la biserică  
    Cuvīnt de Īnvăţătură  
    Īn Memoria lui Cătălin Ipodiaconul  
Anul Māntuirii 2014
Miercuri 20 August
Īnvierea Domnului

Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria ( 15 August )

Extras din Vieţile Sfinţilor

            
            După săvīrşirea tuturor tainelor mīntuirii noastre şi după Īnălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata şi Preabinecuvīntata Fecioară Maria, Maica Lui şi Mijlocitoarea mīntuirii noastre, vieţuia īn Biserica creştină, care īncepuse a-şi răspīndi numele prin toată lumea, veselindu-se pentru slava Fiului şi Dumnezeului său. Căci, prin īmplinirea cuvintelor sale, ceea ce se vedea īncă din zilele vieţii sale avea să fie fericită de toate neamurile; pentru că Iisus Hristos fiind slăvit pretutindeni, era fericită şi Preacurata Maica lui Dumnezeu pe pămīntul celor vii.

 Şi s-a apropiat de preacinstita şi preaslăvita ei adormire, fiind plină de zile; deci, dorea ca să iasă din trup şi să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necurmată şi necontenită dumnezeiască dorinţă, ca să vadă preadulcea şi preadorita faţă a Fiului său, Care şade īn ceruri de-a dreapta Tatălui. Arzīnd către Dīnsul mai mult decīt serafimii, prin văpaia dragostei, multe lacrimi izvorau din ochii săi cei preasfinţi. Ea se ruga Domnului cu căldură, ca să o ia şi pe ea la Dīnsul din valea aceasta a plīngerii, şi s-o ducă īn bucuriile cele de sus şi nesfīrşite.

  Deci, vieţuind īn casa Sfīntului Ioan Cuvīntătorul de Dumnezeu, ieşea adeseori la Muntele Măslinilor, de unde Fiul ei, Iisus Hristos Domnul, S-a īnălţat la ceruri, şi acolo īşi făcea rugăciunile sale cu dinadinsul. Odată, rugīndu-se ea cu căldură pentru a sa dezlegare din trup şi trecerea mai iute către Hristos Dumnezeu, i-a stat īnainte Sfīntul Arhanghel Gavriil, care i-a fost ei din pruncie slujitor şi hrănitor īntru Sfīnta Sfintelor, binevestitor al īntrupării lui Dumnezeu şi nedepărtat păzitor īntru toate zilele vieţii sale. Acela cu prealuminoasă faţă, aducīndu-i de la Domnul cuvinte făcătoare de bucurie, i-a vestit ei mutarea, care degrabă avea să fie după trei zile.

    Deci, vestind arhanghelul Preacuratei Fecioare ceasul morţii, īi zicea să nu se tulbure de aceasta, ci să primească cu veselie cuvīntul, de vreme ce viaţa aceasta trece, ca să petreacă īn veci cu Cel fără de moarte, cu Īmpăratul slavei, Fiul ei şi Dumnezeul nostru, cu arhanghelii şi īngerii, cu Heruvimii şi Serafimii, cu toate cetele cereşti şi cu sufletele drepţilor. Căci Hristos o aşteaptă pe ea īntru Īmpărăţia cea de sus, ca să petreacă şi să īmpărăţească cu Dīnsul īn vecii cei fără de sfīrşit. Iar moartea cea trupească nu va stăpīni peste dīnsa, precum n-a stăpīnit nici cea sufletească; semnul ei de dănţuire asupra morţii, va fi acesta: printr-un somn de puţină moarte adormind, dintr-acela degrab se va deştepta ca dintr-un somn şi, scuturīnd de la ochi stricăciunea mormīntului ca pe o dormitare de somn, va vedea viaţa cea fără de moarte şi slava, īn lumina feţei Domnului, īntru care, dănţuind, cu glas de bucurie va trece īn veacul acesta.

    Deci, binevestitorul i-a dat un dar din rai, care era o stīlpare dintr-un copac de finic, strălucind cu lumina darului ceresc, ca ea să fie dusă īnaintea patului, cīnd preacinstitul şi preacuratul ei trup va fi petrecut spre īngropare. O, de cītă mare şi negrăită bucurie şi veselie s-a umplut preabinecuvīntata Fecioară, pentru că ce putea să-i fie ei mai de bucurie şi mai dulce, decīt ca să petreacă īn ceruri, cu Fiul şi Dumnezeul său şi să se īndulcească totdeauna de vederea feţei lui celei preaiubite? Apoi, īnchinīndu-se pīnă la pămīnt, a dat mulţumire Stăpīnului său, zicīnd: "N-aş fi fost vrednică, Stăpīne, să Te primesc pe Tine īn pīntecele meu, dacă Tu singur nu m-ai fi miluit pe mine, roaba Ta, īnsă am păzit vistieria Ta cea īncredinţată mie; pentru aceea mă rog Ţie, Īmpărate al slavei, să nu mă vatăme pe mine stăpīnirea gheenei, pentru că dacă cerurile şi īngerii īn toate zilele se cutremură īnaintea Ta, cu atīt mai vīrtos omul cel zidit din pămīnt, nici un bine avīnd, fără numai cīt va primi dintru a Ta bunătate; pentru că Tu eşti Domnul şi Dumnezeul cel veşnic binecuvīntat".

    Deci, Preacurata Stăpīnă dorea să vadă pe Sfinţii Apostoli cei risipiţi prin toată lumea şi să nu vadă pe stăpīnul īntunericului şi īnfricoşările lui īn ceasul ieşirii sale. De aceasta se ruga ea Domnului, ca Īnsuşi Fiul ei, īmpreună cu sfinţii Săi īngeri venind, să-i primească sufletul īn sfintele sale mīini, precum i s-a făgăduit aceasta de mai īnainte. Deci, după ce Stăpīna noastră şi-a făcut īn Muntele Eleonului rugăciunile şi mulţumirile, şi-a plecat la pămīnt cinstiţii săi genunchi īnaintea lui Dumnezeu, Făcătorul său, atunci un semn de minune s-a făcut acolo: copacii măslinilor celor neīn-sufleţiţi īşi plecau vīrfurile lor īn jos, īnchinīndu-se īmpreună cu dīnsa, şi astfel īşi arătau slujirea lor cea cu cuviinţă de rob. Prin aceasta cinsteau pe Maica lui Dumnezeu şi de cīte ori dīnsa se īnchina la pămīnt şi se scula de la īnchinăciune, de atītea ori şi copacii aceia se aplecau şi se ridicau, īnchinīndu-se.

    După rugăciune, Preacurata Fecioară īntorcīndu-se acasă, īndată s-au cutremurat toate de dumnezeieştile puteri care nevăzut o īnconjurau pe dīnsa şi de slava cea preasfīntă cu care era strălucită Maica lui Dumnezeu. Pentru că faţă ei cea preacinstită, care strălucea de-a pururea cu darul mai mult decīt faţa lui Moise, care altădată a grăit cu Dumnezeu īn Sinai, s-a luminat atunci mai mult cu nespusă slavă; deci, Preacurata a īnceput a-şi pregăti cele pentru ducerea ei. La īnceput a spus aceasta lui Ioan, fiul cel īncredinţat de Hristos, şi i-a arătat stīlparea cea luminoasă, care de la īnger i se dăduse, poruncindu-i lui s-o ducă īnaintea patului ei. După aceea a spus de plecarea ei degrab şi celorlalţi slujitori ai casei ei. Ea a poruncit ca să īmpodobească cămara şi patul, să o tămīieze bine, să pună multe lumīnări, să le aprindă şi să gătească toate cele trebuincioase pentru īngropare. Deci, Ioan īndată a trimis la Sfīntul Iacov, ruda Domnului, īntīiul ierarh al Ierusalimului şi tuturor neamurilor şi vecinilor, spunīndu-le de moartea cea apropiată a Maicii lui Dumnezeu şi le-a arătat şi ziua morţii. Sfīntul Ioan a trimis nu numai tuturor credincioşilor din Ierusalim, dar şi prin cetăţile şi satele ce erau primprejur. Astfel s-au adunat cu el toate rudeniile de pretutindeni, precum şi o mulţime de credincioşi.

    Preasfīnta Fecioară a spus tuturor la arătare toate cuvintele cele ce i le-a zis īngerul despre mutarea sa la cer şi, ca īncredinţare a celor grăite, le-a arătat stīlparea cea de finic, ce i-o adusese īngerul Gavriil şi care strălucea ca o rază cu lumina cereştii slave. Deci, toţi cei ce se adunaseră la Preacurata Maica Domnului, auzind de acest sfīrşit din preasfīnta ei gură, plīngeau; iar din această pricină casa se umplea de plīnsete şi tīnguiri şi o rugau pe Stăpīna cea milostivă, ca pe o Maică a tuturor, să nu-i lase pe ei sărmani. Īnsă ea le poruncea să nu plīngă, ci să se bucure pentru moartea ei că, stīnd mai aproape şi īnaintea scaunului lui Dumnezeu, privind faţă către faţă pe Fiul şi Dumnezeul Său şi vorbind gură către gură, atunci va putea cu mai multă īnlesnire ca să se roage şi să milostivească bunătatea Lui. Ea īi īncredinţa pe cei ce plīngeau că, după mutarea sa, nu-i va lăsa sărmani; dar nu numai pe aceia, ci pe toată lumea o va cerceta, o va privi şi va ajuta celor din primejdii. Cu aceste cuvinte mīngīietoare, pe care le grăia către cei ce stăteau de faţă şi plīngeau, ridica mīhnirea din inimile lor şi le potolea tīnguirea cea cu lacrimi. Ea a poruncit ca cele două haine ale ei să le dea la două văduve sărace, care īi slujeau cu dragoste sīrguitoare şi hrana lor o aveau de la dīnsa. Asemenea a poruncit şi pentru cinstitul ei trup, să se īngroape īn satul Ghetsimani de līngă Muntele Eleon, care nu este departe de cetatea Ierusalimului, pentru că acolo, īn valea lui Iosafat, era mormīntul sfinţilor şi drepţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi a Sfīntului şi Dreptului Iosif, logodnicul său; adică īntre Ierusalim şi Muntele Eleonului se aflau mormintele oamenilor săraci din toată cetatea.

    Aceasta poruncindu-le şi aşezīndu-le ea, s-a făcut deodată un zgomot foarte mare, ca de tunet, şi mulţime de nori a īnconjurat casa aceea; căci cu dumnezeiasca poruncă, sfinţii īngeri, luīnd pe Sfinţii Apostoli de la marginile lumii, i-au adus pe nori īn Ierusalim, şi i-au pus la Sion īnaintea uşilor casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

    Văzīndu-se unul pe altul, se bucurau şi se īntrebau care este pricina pentru care i-a adunat Domnul. Ieşind la ei Sfīntul Ioan Cuvīntătorul de Dumnezeu, i-a sărutat cu bucurie şi cu lacrimi, spunīndu-le că s-a apropiat vremea ducerii de la cele pămīnteşti a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci au īnţeles Sfinţii Apostoli că pentru aceea i-a adunat Domnul din toată lumea, ca să fie de faţă la fericitul sfīrşit al Preacuratei Maicii Lui, şi ca să-i īngroape cu cinste sfīntul ei trup; deci, s-au umplut de multă jale pentru moartea ei. Intrīnd īn casă, au văzut pe Maica lui Dumnezeu şezīnd pe pat, plină de duhovnicească veselie. Īnchinīndu-se, i-au zis: "Binecuvīntată eşti Tu de Domnul, cel ce a făcut cerul şi pămīntul!" Iar Preacurata a zis către ei: "Pace vouă, fraţilor aleşi de Domnul!" Şi i-a īntrebat: "Cum aţi venit aici?" Iar ei au spus că fiecare din ei, prin Duhul puterii lui Dumnezeu, din părţile unde propovăduiau, au fost răpiţi de nori şi aduşi.

    Atunci Preasfīnta Fecioară a preamărit pe Dumnezeu că i-a īmplinit dorinţa inimii sale, ascultīndu-i rugăciunea; pentru că dorea ca la sfīrşitul ei să vadă pe Sfinţii Apostoli. Şi a zis către ei: "Domnul v-a adus pe voi aici spre mīngīierea sufletului meu, care se va despărţi de trup, precum cere datoria firii omeneşti. Acum s-a apropiat vremea cea hotărītă de Ziditorul meu!" Iar ei au zis către dīnsa cu jale: "Stăpīnă, văzīndu-te pe tine petrecīnd īn lume, ne mīngīiem ca de Īnsuşi Stăpīnul şi Īnvăţătorul nostru, iar acum vom suferi jalea şi īntristarea inimilor noastre, lipsindu-ne de petre-cerea ta pe pămīnt īmpreună cu noi. Dar, de vreme ce cu voinţa Celui născut din tine, te muţi la cele mai presus de lume, de aceea ne bucurăm de sfatul lui Dumnezeu cel rīnduit pentru tine; īnsă pătimim durere pentru sărăcirea noastră, că de acum nu te vom mai vedea aici pe tine, Maica şi mīngīietoarea noastră!"

    Grăind Sfinţii Apostoli acestea, se udau cu lacrimi. Atunci ea a zis către ei: "O, prieteni şi ucenici ai lui Hristos, nu plīngeţi! Nu amestecaţi bucuria mea cu īntristarea voastră, ci bucuraţi-vă īmpreună cu mine, că mă duc la Fiul şi Dumnezeul meu; iar voi să īngropaţi trupul meu, cum īl voi īnfrumuseţa pe pat, ducīndu-l īn Ghetsimani. După aceea să vă īntoarceţi iar la slujba cuvīntului care vă este īnainte; iar pe mine, după ducerea mea de la voi, de va voi Dumnezeu, Šputeţi să mă vedeţi!" Astfel vorbind dumnezeiasca Maică cu Sfinţii Apostoli, a sosit şi dumnezeiescul Apostol Pavel, vasul cel ales, care, căzīnd la picioarele Maicii lui Dumnezeu, i s-a īnchinat şi, deschizīndu-şi gura, a fericit-o, zicīnd: "Bucură-te, Maica vieţii şi luminarea propovăduirii mele, cu toate că nu m-am īndulcit cu vederea feţei lui Hristos, Domnul meu, mai īnainte de īnălţarea Lui la cer; īnsă, văzīndu-te acum pe tine, cred că-L văd pe Dīnsul".

    Cu Sfīntul Pavel erau şi următorii lui, Dionisie Areopagitul, Ierotei cel minunat şi Timotei, asemenea şi ceilalţi apostoli din cei 70, aducīndu-i Sfīntul Duh pe toţi, ca toţi să se īnvrednicească de binecuvīntarea Preasfintei Fecioare Maria şi să se rīnduiască īngroparea cea cuviincioasă a Maicii Domnului. Deci, ea pe fiecare īl chema la sine pe nume şi-i binecuvīnta şi le fericea credinţa şi ostenelile lor cele suferite īntru buna-vestire a lui Hristos, dorin-du-le fiecăruia fericirea veşnică, pentru starea īmpreună a toată lumea, şi făcea rugăciuni către Dumnezeu pentru viaţă cu pace.

    Sosind ziua a cincisprezecea a lunii August, şi venind acel ceas aşteptat şi binecuvīntat, care era ales pentru mutarea Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, ea voia să se săvīrşească. Deci, fiind multe lumīnări aprinse şi făcīndu-se de Sfinţii Apostoli doxologia lui Dumnezeu, preanevinovata Fecioară zăcea cu cinste pe patul cel īmpodobit, care se pregătise către fericita plecare, aşteptīnd venirea la dīnsa a Fiului şi Domnului ei Cel preadorit. Apoi, deodată a strălucit īn casă o lumină a dumnezeieştii slave. De acea strălucire lumīnările s-au īntunecat, şi, la cīţi s-a descoperit vedenia aceea, s-au spăimīntat toţi; iar acoperămīntul casei se vedea deschis, şi slava Domnului venea din cer. Atunci, iată, Hristos, Īmpăratul slavei, cu arhanghelii şi cu īngerii, cu toate cereştile puteri, şi cu sufletele drepţilor şi sfinţilor strămoşi şi prooroci, au vestit Preasfintei Fecioare Maria mai-nainte, că Hristos se apropia către Preacurata lui Maică. Ea, văzīnd venirea de faţă a Fiului Său, a strigat cu bucurie cuvintele obişnuitei sale cīntări, grăind: Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mīntuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei sale...

    Apoi s-a ridicat de pe pat, sīrguindu-se īntru īntīmpinarea Lui, şi s-a īnchinat Domnului ei; iar Iisus Hristos, apropiindu-se, privea spre dīnsa cu preaiubiţii Săi ochi, şi-i zicea: "Vino cea de aproape a Mea, vino, porumbiţa Mea, vino, mărgăritarul Meu cel scump, şi intră īn vistieriile vieţii celei veşnice!" Iar ea, īnchinīn-du-se, a zis: "Bine este cuvīntat numele slavei Domnului Dumnezeului meu, Cel ce ai voit a mă alege pe mine, Īmpărate al slavei, īntru Īmpărăţia Ta cea fără de sfīrşit! Tu ştii, Doamne, că din toată inima Te-am iubit pe Tine şi am păzit vistieria cea īncredinţată mie de către Tine, iar acum primeşte īn pace sufletul meu, şi mă acoperă pe mine, ca nici o strīmbătate satanicească să nu mă īntīmpine pe mine!"

    Atunci Domnul, mīngīind-o pe ea cu cuvinte preadulci, īi zicea să nu se teamă de puterile satanei, care sīnt călcate de picioarele ei, ci să treacă cu īndrăzneală de la pămīnt spre cele cereşti; pentru aceea o chema cu dragoste. Iar ea cu bucurie a răspuns: Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea. Şi iarăşi a zis cuvīntul ei cel vechi: Fie mie acum după cuvīntul tău! Deci, s-a culcat pe pat şi, veselindu-se negrăit pentru vederea prealuminatei feţe a Domnului şi a Fiului său Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce către Dīnsul şi din bucurie duhovnicească, preasfīntul său suflet l-a dat īn mīinile Fiului său. Īnsă nici o durere trupească n-a avut, ci a adormit ca īntr-un somn dulce. Deci, Acela pe Care ea L-a zămislit fără de stricăciune şi L-a născut fără de durere, a luat din trup fără durere preacinstitul ei suflet şi trupului ei cel preacinstit nu i-a dat să vadă stricăciunea. Atunci īndată s-a īnceput acea bucurie şi acea dulce cīntare īngerească, īntru care se auzeau aceste cuvinte, repetīndu-se adeseori de īngeri, adică cuvintele īnchinării lui Gavriil: Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvīntată eşti tu īntre femei!

    Astfel a fost petrecut sfīntul ei suflet de mīinile Domnului la toate cereştile rīnduieli cu bucurie. Şi o petreceau pe ea şi ochii apostolilor, care se īnvredniciseră a privi la acea preaslăvită vedenie, precum altădată pe Domnul, Care se īnălţa din Muntele Eleonului, L-au petrecut cu ochii şi erau īnspăimīntaţi ca nişte uimiţi. Apoi, venindu-şi īntru sine, s-au īnchinat Domnului Celui ce a īnălţat la cer sufletul Maicii Sale. Ei cu lacrimi au īnconjurat patul, şi au văzut preasfīnta faţă a Sfintei Maria strălucind ca soarele, şi bunămirosire străină ieşea din curatul ei trup, care covīrşea toate aromatele pămīnteşti, şi pe care limba omenească nu poate a le spune. Apoi cu toţii au sărutat cu frică şi cu cucernicie acel trup curat, cinstindu-l cu evlavie; deci, s-au sfinţit din atingerea lui, simţind īn inimile lor preamultă bucurie duhovnicească, din darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Astfel se dădeau tămăduiri bolnavilor, ochii orbilor se luminau, auzul surzilor se vindeca, picioarele şchiopilor se īntăreau, duhurile cele necurate se izgoneau, şi se tămăduiau toate bolile. Toate acestea se făceau numai cu singură atingere de patul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

    Acestea toate făcīndu-se aşa, s-a īnceput petrecerea primi-torului de Dumnezeu trup al Mariei. Sfīntul Petru era la īnceput cu Sfīntul Pavel, iar Sfīntul Iacov, ruda Domnului, şi cu ceilalţi mari Sfinţi Apostoli, au ridicat pe umeri patul. Sfīntul Ioan ducea īnaintea patului acea stīlpare strălucitoare de lumină. Apoi venea toată adunarea de sfinţi şi mulţimea poporului, cu lumīnări şi cu cădiri īmprejur, īnainte mergīnd şi urmīnd şi cīntīndu-se cīntarea cea de moarte. Sfīntul Petru īncepea, iar ceilalţi după dīnsul cīntau cu un glas psalmul lui David: Īntru ieşirea lui Israel din Egipt..., şi la fiecare stih se adăuga Aliluia. Asemenea cīntau şi alţi psalmi de prăznuire, de mulţumire şi de laude precum lucra Duhul Sfīnt īn gurile celor ce cīntau. Acel trup primitor de Dumnezeu al Preacuratei Fecioare a fost dus cu slăvită petrecere, de la Sion, prin cetatea Ierusalimului, la satul Ghetsimani. Deasupra patului şi deasupra celor ce-l petreceau, s-a făcut un cerc de nori mare şi luminos īn chip de cunună, care strălucea cu neobişnuită rază; iar prin nori se auzeau dulci cīntări īngereşti de uimire, care umpleau văzduhul şi totul se lucra pe pămīnt īn auzul poporului.

    Acel cerc de nori īn chip de cunună mergea cu cīntarea īngerească prin văzduh deasupra trupului Maicii lui Dumnezeu, care se petrecea pīnă la mormīnt. La o petrecere de bucurie ca aceasta, care a o spune după vrednicie nici un cuvīnt nu este īndestulat, s-a īntīmplat un lucru potrivnic: poporul Ierusalimului foarte numeros al evreilor necredincioşi, auzind acea străină cīn-tare şi văzīnd acea preaslăvită petrecere a trupului celui primitor de Dumnezeu, a ieşit din case şi urma prin cetate, mirīndu-se de atīta slavă şi cinste care se făcea trupului Maicii lui Hristos. Deci, īnştiinţīndu-se de aceasta arhiereii şi cărturarii, s-au umplut de zavistie şi de mīnie şi au trimis slujitori şi ostaşi şi au īndemnat pe mulţi din popor ca, alergīnd cu arme, să gonească pe cei ce petreceau trupul Sfintei Maria, şi pe ucenicii Šlui Iisus să-i rănească, iar trupul să-l ardă cu foc. Deci, cīnd cei īndemnaţi spre fapta cea rea alergau cu mīnie īnarmaţi ca la război şi aproape erau să-i ajungă, atunci īndată acel nor din văzduh, plecīndu-se la pămīnt, a īnconjurat ca un zid soborul Sfinţilor Apostoli, asemenea şi pe toţi care erau cu dīnşii, īncīt numai cīntarea se auzea, iar ei singuri erau nevăzuţi de cei ce veneau cu scop rău. Atunci sfinţii īngeri, zburīnd nevăzut deasupra preacuratului trup şi deasupra cetei credincioşilor, au lovit cu orbire pe acei făcători de rău şi au sfărīmat capetele multora de zidurile cetăţii; iar alţii, neştiind pe unde să meargă, pipăiau zidurile şi căutau povăţuitori.

    Atunci s-a īntīmplat unuia din numărul preoţilor din legea veche, anume Atonie, de a ieşit la drum. Acela, după ce norul s-a ridicat la īnălţime după dumnezeiasca rīnduială şi pentru o mai mare minune, a văzut pe Sfinţii Apostoli şi mulţimea credincioşilor cu lumīnări şi cu cīntări de psalmi, īnconjurīnd patul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi, umplīndu-se de zavistie, a īnnoit īn sine vechea răutate asupra Domnului nostru Iisus Hristos, şi a zis: "Acesta este trupul care a născut pe īnşelătorul acela, care a stricat legea părinţilor noştri! Vezi ce fel de cinste are? Şi, fiind tare cu trupul, de mare mīnie, s-a repezit cu sălbăticie şi a alergat spre pat, voind să răstoarne la pămīnt preacuratul trup al Preasfintei Fecioare Maria. Dar, cīnd mīinile lui cele īndrăzneţe s-au atins de pat, īndată au fost tăiate de sabia cea nematerialnică a izbīndirii lui Dumnezeu de īngerul cel nevăzut, şi au rămas lipite de pat; iar Atonie a căzut, răcnind şi văitīndu-se cu amar.

    Dar, cunoscīndu-şi greşeala, se căia şi striga către apostoli: "Miluiţi-mă pe mine, robii lui Hristos!" Sfīntul Apostol Petru, poruncind să stea cu patul ce se purta, a zis lui Atonie: "Iată, ai luat ceea ce ai căutat; deci, cunoaşte că Dumnezeul izbīndirilor este Domnul; dar a te tămădui de răni noi nu putem, decīt numai Domnul nostru, spre care voi v-aţi sculat cu nedreptate, l-aţi prins şi l-aţi ucis. Acum nici El nu va voi să-ţi dea tămăduire, dacă nu vei crede īntr-Īnsul mai īntīi cu toată inima şi de nu vei mărturisi cu gura că Iisus este adevăratul Mesia, Fiul lui Dumnezeu". Atonie a strigat: "Cred că El este Mīntuitorul lumii Hristos, cel vestit de prooroci mai-nainte! Noi şi mai-nainte l-am ştiut că El este Fiul lui Dumnezeu, dar din zavistie, īntunecīndu-ne cu răutate, n-am voit să mărturisim măririle lui Dumnezeu, şi i-am rīnduit cu nedreptate moarte. Dar El, cu puterea dumnezeirii īnviind a treia zi, ne-a umplut de ruşine pe noi, toţi urītorii lui, pentru că ne sīrguiam să ascundem Īnvierea Lui, dīnd multă plată străjerilor; dar n-am putut, fiindcă slava Lui a străbătut pretutindeni.

    Atonie mărturisind acestea şi căindu-se de greşeala ce a făcut cu īndrăzneală, Sfinţii Apostoli s-au bucurat īmpreună cu toţi credincioşii, precum şi īngerii se bucură de păcătosul care se pocăieşte. Apoi Petru a poruncit lui Atonie ca să lipească cu credinţă rănile mīinilor tăiate de mīinile care erau atīrnate de pat şi să cheme numele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu cu credinţă. Făcīnd Atonie aceasta, īndată mīinile cele tăiate s-au lipit la locurile lor şi s-au făcut sănătoase desăvīrşit, rămīnīnd pe dīnsele numai semnul tăierii ca o aţă roşie, care īnconjura carnea de la īncheieturi. Atonie, căzīnd īnaintea patului, s-a īnchinat lui Hristos Dumnezeu, Cel născut din Preacurata Fecioară, şi a fericit-o cu multe laude pe aceea care L-a născut, aducīnd pentru dīnsa prooroceşti mărturii din Scriptură, precum şi pentru Hristos singur, īncīt toţi se mirau foarte mult de vorbele acelea şi de acea slăvită tămăduire a mīinilor lui Atonie, Šşi pentru cuvintele lui cele īnţelepte, grăite spre slava lui Hristos Dumnezeu şi spre lauda Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

    Atonie, intrīnd īn rīnd cu Sfinţii Apostoli, a urmat patului care se ducea la Ghetsimani. Asemenea şi cei ce erau orbiţi şi cīţi şi-au cunoscut greşeala alergau cu pocăinţă, fiind duşi de povă-ţuitori la Născătoarea de Dumnezeu, şi se atingeau cu credinţă de cinstitul pat; atunci īndată cīştigau vederea ochilor lor trupeşti şi sufleteşti, că milostiva Maică a tuturor, Preasfīnta Stăpīnă de obşte, precum īn naşterea sa a făcut bucurie la toată lumea, tot aşa şi īn adormirea sa n-a voit să mīhnească pe nimeni, ci pe toţi, deşi o vrăjmăşeau pe ea, i-a mīngīiat cu milostivire, cu darul şi cu bunătatea sa, fiind Maica cea bună a bunului Īmpărat.

    Sfinţii Apostoli cu toată mulţimea credincioşilor, ajungīnd la satul Ghetsimani, cīnd au pus līngă mormīnt patul cu preasfīntul trup, atunci s-a ridicat iar strigare de plīngere īn popor, tīnguin-du-se toţi pentru sărăcia lor şi pentru lipsirea unei bunătăţi ca aceasta. Ei, căzīnd la trupul preasfintei Născătoare de Dumnezeu, īl cuprinseră, īl udau cu lacrimi şi īi dădeau sărutarea cea mai de pe urmă; deci, abia spre seară l-au pus īn mormīnt şi, punīnd o piatră mare deasupra, nu se depărtau de la mormīnt, fiind ţinuţi de dragostea către Maica lui Dumnezeu. Sfinţii Apostoli au zăbovit īn satul acela trei zile, petrecīnd līngă mormīntul Preacuratei Fecioare, săvīrşind ziua şi noaptea cīntări de psalmi.

    Īn toată vremea aceea de trei zile, se auzeau īn văzduh preadulci glasuri de oşti cereşti cīntīnd şi lăudīnd pe Dumnezeu şi fericind pe Maica lui Dumnezeu. Dar s-a īntīmplat, după dumnezeiasca rīnduială, ca Sfīntul Toma, unul din apostoli, să nu se afle la preaslăvita īngropare a trupului cel de Dumnezeu primitor al Preacuratei Fecioare, ci el a sosit a treia zi la Ghetsimani. El se mīhnea şi se īntrista foarte mult, că nu s-a īnvrednicit de binecu-vīntarea şi de sărutarea cea mai de pe urmă a Preasfintei Fecioare Maria, precum s-au īnvrednicit ceilalţi Sfinţi Apostoli. Nici s-a īnvrednicit să vadă dumnezeiasca slavă, tainele lui Dumnezeu cele minunate, lucrările cele de la adormirea ei şi petrecerea trupului care a fost, şi pe care ceilalţi s-au īnvrednicit a o vedea, deci, plīngea mult de aceasta. Pentru aceea Sfinţilor Apostoli le era jale de dīnsul şi s-au sfătuit ca să deschidă mormīntul, ca măcar astfel să vadă trupul Preacuratei Stăpīne Născătoare de Dumnezeu şi, īnchinīndu-se aceluia şi sărutīndu-l, să primească răcorire de jalea sa şi mīngīiere de mīhnirea sa.

    Dar, cīnd au prăvălit piatra şi au deschis mormīntul, īndată s-au spăimīntat, pentru că au văzut mormīntul deşert, nefiind īn el nimic altceva decīt numai cele de īngropare, şi din care ieşea mare mirosire de bună mireasmă. Sfinţii stăteau şi se minunau şi nu pricepeau ce este aceasta! Deci, sărutīnd cu lacrimi şi cu cucerni-cie acea pīnză cinstită şi curată ce rămăsese īn mormīnt, s-au rugat īmpreună Domnului ca să li se descopere unde se află cinstitul trup al Maicii Domnului. Spre seară, apostolii au şezut să-şi īntărească puţin trupurile cu hrană. Iar obiceiul mesei apostoleşti era īntr-acest chip: īntre dīnşii lăsau un loc gol, cu o pernă pe dīnsul, iar pe pernă, o bucată de pīine, locul acela era īn cinstea Mīntui-torului Hristos.

    După masă, sculīndu-se şi făcīnd mulţumire, au luat acea bucată de pīine ce era menită Domnului, şi au ridicat-o, slăvind numele cel mare al Preasfintei Treimi, şi sfīrşeau cu această rugăciune: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-ne nouă!" Apoi mīncau bucata aceea de pīine ca o binecuvīntare a Domnului. Astfel făceau Sfinţii Apostoli, nu numai cīnd erau īmpreună, ci şi fiecare făcea aşa unde se īntīmpla. ŠAtunci ei adunīndu-se īn Ghetsimani şi mīncīnd īmpreună, mintea şi vorba nu le era de altceva, decīt numai pentru aceasta, că n-au găsit īn mormīnt preasfīntul trup al Născătoarei de Dumnezeu.

    După sfīrşitul mesei, sculīndu-se şi īncepīnd, după obicei, să ridice bucata de pīine pusă īn partea Domnului şi să slăvească pe Preasfīnta Treime, īndată s-a auzit un glas de cīntare īngerească. Ei, ridicīndu-şi ochii, au văzut vie īn văzduh pe Preacurata Fecioară Maica Domnului nostru, stīnd cu mulţime de īngeri şi strălucind cu negrăită slavă, şi a zis către dīnşii: "Bucuraţi-vă, căci eu sīnt cu voi īn toate zilele!" Atunci ei, umplīndu-se de bucurie, īn loc de "Doamne, Iisuse Hristoase", au strigat: "Preasfīntă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă!" De atunci Sfinţii Apostoli s-au īncredinţat despre aceasta şi toată Biserica a crezut astfel, că Preacurata Născătoare de Dumnezeu a fost īnviată a treia zi de Fiul şi Dumnezeul său, şi a fost luată cu trupul la ceruri.

    Deci, īntorcīndu-se ei iarăşi la mormīnt, au luat pīnza cea curată, care rămăsese spre mīngīierea celor scīrbiţi şi spre mărturia cea adevărată a sculării din mormīnt a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aceasta s-a făcut, pentru că nu se cădea cortului vieţii să fie ţinut de moarte şi să rămīnă cu cealaltă făptură īn stricăciunea pămīntului, ea care a născut din nestricatul său trup pe Ziditorul făpturii. Şi s-a mai vădit prin această minunată īnălţare, că Dătătorul legii este īmplinitorul legii celei date de El, ca fiii să cinstească pe părinţii lor. Deci, ei au cinstit pe Maica Sa cea fără de prihană ca pe Sine; căci precum Hristos singur a īnviat cu slavă a treia zi, tot aşa a luat-o şi pe ea la Sine īn cele cereşti. Despre aceasta zicea mai īnainte şi dumnezeiescul David: Scoală-Te, Doamne, īn odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţirii Tale. Astfel s-au īmplinit prooroceştile cuvinte ale lui David, īn īnvierea Domnului şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; căci, precum a fost mormīntul Fiului său tăiat īn piatră, tot aşa a fost şi mormīn-tul Maicii lui Dumnezeu, care se vede deşert şi īnchinat de credincioşi pīnă acum.

    Aşa a binevoit dumnezeiasca rīnduială, ca Sfīntul Toma să nu fie la Adormirea Preacuratei Maicii Domnului, ca pentru dīnsul să se deschidă mormīntul şi să se īncredinţeze Biserica despre īnvierea Preasfintei Născătoare, căci şi mai-nainte, despre īnvierea lui Hristos, s-a īncredinţat tot prin necredinţa lui Toma. Astfel a fost adormirea Preacuratei şi Preabinecuvīntatei Născătoare de Dumnezeu. Astfel a fost īngroparea trupului ei cel fără de prihană. Astfel a fost īncredinţarea despre slăvită īnvierea ei din mormīnt şi despre luarea trupului la ceruri. Sfinţii Apostoli, după săvīrşirea tuturor acelor minuni şi taine ale lui Dumnezeu, s-au īntors iarăşi purtaţi de nori, fiecare īn partea sa, unde propovăduiau cuvīntul.

    Despre felul petrecerii Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu pe pămīnt, a scris Sfīntul Ambrozie, zicīnd: "Era Fecioară nu numai cu trupul, dar şi cu duhul, smerită īn inimă, īnţelepţită īn cuvinte, negrabnică la grăire, totdeauna la citire, trează īn osteneli, prea īnţeleaptă īn vorbire, vorbind precum cu Dumnezeu, iar nu precum cu oamenii. Pe nimeni nu asuprea, ci tuturor le dorea bunătăţi; nu s-a īngreţoşat niciodată de vreun om sărac, nici a rīs de cineva, ci pe toate cele ce le vedea, le fericea. Nimic nu era īn gura ei, ceva īntr-acest fel, care să nu fie dar vărsat; era īn toate lucrurile cele fecioreşti, iar vederea ei era chip al desăvīrşirii celei dinlăuntru, era model de milostivire şi de bunătate". Apoi ce fel era cu obiceiul ei cel preasfīnt şi cu chipul cel trupesc, aceasta se află astfel scris la Epifanie şi la Nichifor: "Ea era īn tot lucrul cinstit㠊şi statornică. Grăind, foarte puţin şi numai ce era de trebuinţă. Lesnicioasă spre a asculta, grăitoare de bine, dīnd fiecăruia cinstire; era măsurată la sfat, obişnuia totdeauna a vorbei cuviincios către fiecare om, fără de rīs şi fără de tulburare, dar mai ales fără de mīnie.

    Vederea feţei ei era ca vederea grăuntelui de grīu; părul, galben; ochii, ascuţiţi la vedere; iar luminile erau asemenea cu măslina. Sprīncenele ei erau negre şi plecate; nasul, potrivit; buzele, ca floarea trandafirului, pline de cuvinte dulci. Faţa, nici rotundă, nici scurtă, ci puţin lungăreaţă. Mīinile şi degetele, lungi. Īn scurt, era īmpărtăşită de toată măreţia; smerită, neprefăcīndu-şi faţa deloc, şi nici o moliciune nu avea cu sine, ci totdeauna umilinţă aleasă. Hainele care le purta erau proaste, precum le arăta şi sfīntul acoperămīnt al preasfīntului ei cap. Şi ca să spun pe scurt: īn toate lucrurile ei era de faţă mult dar dumnezeiesc. Iar acum, sălăşluindu-se īn cele cereşti şi stīnd de-a dreapta Scaunului lui Dumnezeu, īn ce fel este, să spună gurile īngerilor şi a arhanghelilor, cum şi duhurile şi sufletele drepţilor, care stau īnaintea ei. Deci, precum de vederea feţei lui Dumnezeu, tot aşa şi de vederea feţei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu săturīndu-se, aceştia să grăiască pentru ea după vrednicie. Iar noi slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfīntul Duh, pe un Dumnezeu īn Treime, să ne īnchinăm ei cu osīrdie, ca una ce este slăvită şi fericită de toate neamurile īn veci. Amin".

    Pentru toată viaţa din īnceput a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, s-a scris cīte o parte īn celelalte praznice ale ei; la zămislire, la naştere, la intrarea īn Biserică, la Buna Vestire, la Naşterea lui Hristos şi la Īntīmpinare. Aici, după descrierea despre adormirea ei cea fără de moarte, spre īmplinirea istoriei celei despre ea, se adaugă şi aceasta: Cum şi unde a petrecut Stăpīna noastră după Īnălţarea lui Hristos?

    Sfīntul Evanghelist Luca scrie īn Faptele Apostolilor, că, Domnul īnălţīndu-Se la ceruri, ucenicii Lui s-au īntors de la Muntele Eleonului la Ierusalim, şi s-au suit īn foişorul unde a fost Cina cea de Taină a lui Hristos. Şi toţi aşteptau cu un suflet īn rugăciuni şi īn cereri, cu femeile şi cu Maria, Maica lui Hristos, pe care, după ducerea Domnului de la dīnşii, o aveau ca pe o mīngīiere şi răcorire īn mīhniri, īntărire şi īnvăţătoare īn credinţă. Pentru că aceasta, toate cuvintele care le spunea şi toate faptele cele minunate, īncepīnd de la Buna Vestire cu zămislirea cea fără de sămīnţă şi naşterea cea fără de stricăciune a lui Hristos, cele ce se făceau īn pruncia şi īn viaţa Lui mai īnainte de botezul lui Ioan, toate acestea le spunea iubiţilor ucenici ai Fiului Său. Şi, ca una ce avea de la Duhul Sfīnt mai multă descoperire pentru dumnezeirea Lui şi din vederea lucrurilor lui Hristos, īi īncredinţa pe dīnşii prin spunerea cu de-amănuntul de toate faptele ce s-au făcut cu dumnezeiasca putere, mai īnainte pīnă ce s-a arătat lumii, şi cu acelea īi īntărea īn credinţa cea fără de īndoială.

    Toţi se rugau īn foişorul acela, aşteptīnd venirea Duhului Sfīnt, pe Care a făgăduit Domnul că-L va trimite lor Tatăl, şi se pregăteau īnainte de primirea darurilor lui Hristos. După cele zece zile de la Īnălţarea Domnului, cīnd s-a făcut pogorīrea Sfīntului Duh īn chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli, la īnceput Sfīntul Duh a stat peste Sfīnta Fecioară Maria, īn care şi mai īnainte īşi avea locuinţă plăcută şi iubită, şi totdeauna petrecea nedepărtată. Īn vremea aceea a primit binecuvīntata Fecioară pe Duhul Sfīnt, mai mult decīt pe toţi apostolii; căci, pe cīt vasul se face mai mare, pe atīt mai multă apă īncape īn sine. Deoarece Preacurata Fecioară era vas al Sfīntului ŠDuh mai mare decīt toţi, pentru că este mai īnaltă decīt apostolii şi decīt ceilalţi sfinţi, precum īi cīntă Biserica, zicīnd: "Cu adevărat eşti mai presus decīt toţi, Fecioară Curată!" Tot astfel darul Duhului Sfīnt a īncăput īn sine mai mult decīt īn toţi.

    Petrecerea Preacuratei Fecioare era īn casa Sfīntului Ioan Cuvīntătorul de Dumnezeu, care era īn cetatea Ierusalimului. Ea a rămas la el din ceasul acela, cīnd a zis Domnul pe cruce: Femeie, iată Fiul Tău! Iar ucenicului: Iată Maica ta! Deci, ucenicul a luat-o īntru ale sale şi slujea ei ca maicii sale. Sfinţii Apostoli, după primirea Sfīntului Duh, nu s-au risipit īndată prin lume, ci au petrecut mult īn Ierusalim, precum este arătat īn Faptele Apostolilor. Acolo se scrie că, după uciderea Sfīntului Mucenic Ştefan, era mare prigonire asupra Bisericii Ierusalimului. Toţi cei mai mici, apostolii şi ceilalţi credincioşi, s-au risipit prin toate părţile Iudeei şi ale Samariei, afară de apostolii cei mari; căci ei, deşi unii din ei se duceau īntr-alte părţi, precum s-au dus īn Samaria, Petru şi Ioan, acoperindu-se cu rīnduiala lui Dumnezeu, se ţineau pe līngă Ierusalim, pīnă la vreo zece ani de la īnălţarea Domnului, adică pīnă la acea vreme, īn care īmpăratul Irod şi-a pus mīinile ca să facă rău unora din Biserică. Petru singur a tămăduit īn Lida pe Enea, slăbănog de opt ani, şi īn Iope a īnviat pe Tavita cea moartă.

    Īn Chesaria a botezat pe Cornelie sutaşul şi īn Antiohia a īntemeiat mai īntīi scaunul arhieriei sale. Iacov, fratele lui Ioan, s-a dus īn Spania, īnsă iar s-a īntors īn Ierusalim, ca să slujească mai īntīi la mīntuirea seminţiilor lui Israel şi să īntărească Biserica cea dintīi īn Ierusalim, care este maica tuturor Bisericilor, precum cīntă Cuviosul Damaschin, zicīnd: "Tu ai luat īntīi iertarea păca-telor". Pe de altă parte Iacob dorea să vadă adeseori pe Preacurata Fecioară, Maica Domnului, şi să audă de la dīnsa cuvinte dumnezeieşti. El o avea pe ea ca pe o moştenitoare a lui Hristos, Dumnezeul nostru, şi, privind la cinstita şi sfīnta ei faţă, ca la faţa lui Hristos şi ascultīnd cuvintele ei cele dulci, se umplea de negrăită bucurie duhovnicească. Deci uitau toate amărăciunile şi primejdiile, iar inima lor se īndulcea din limba cea curgătoare de miere a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceea, mulţi din cei luminaţi de prin laturile cele depărtate alergau la Ierusalim să vadă pe Maica lui Hristos Dumnezeu şi să-i asculte vorbirea ei cea sfīntă. Căci, precum Mīntuitorul Hristos umplea cu slavă toate marginile pămīntului, tot aşa şi Maica Lui cea fără prihană, pe toţi īi atrăgea la vederea Ei, precum este arătat īn scrisoarea Sfīntului Ignatie purtătorul de Dumnezeu, pe care a scris-o īn Antiohia, către Sfīntul Ioan Cuvīntătorul de Dumnezeu:

    "Sīnt multe femei la noi care doresc să vadă pe Maica lui Hristos şi se sīrguiesc īn toate zilele, că doar ar putea să călăto-rească la voi, ca s-o cerceteze pe ea, şi să se atingă de pieptul ei, cel ce a hrănit cu lapte pe Hristos, şi să se īnştiinţeze de la dīnsa pentru oarecare taine. Aceasta, pentru că slava ei a străbătut pīnă la noi, că ea, fiind Fecioară, este Maica lui Dumnezeu plină de toate darurile şi de toate bunătăţile. Se mai spune de dīnsa, că īn prigoniri şi īn primejdii este veselă, īn sărăcie şi īn neajunsuri nu se mīhneşte, spre cei ce īi fac rău nu se mīnie, ci le face mai mult bine, blīndă īn lucrurile cele de bună īntīmplare, milostivă spre cei săraci, cărora le ajută pe cīt poate, iar celor ce sīnt vrăjmaşi ai credinţei noastre, li se īmpotriveşte foarte mult. Iar dreptei noastre credinţe şi bunei cucernicii este īnvăţătoare, asemenea şi tuturor credincioşilor povăţuitoare spre lucrul cel bun. Pe cei smeriţi īi iubeşte mai mult şi singură este smerită către toţi; astfel că toţi cei ce au văzut-o, o laudă. ŠCīt de răbdătoare este cīnd īnvăţătorii şi fariseii rīd de dīnsa. Nişte oameni vrednici de credinţă ne-au spus că īn Maria, Maica lui Iisus, firea omenească, pentru sfinţirea ei cea multă, se vede că este asemenea cu firea īngerească. Lucrurile acestea care se aud, au deşteptat īn noi nemăsurata dorinţă, că doar am putea să vedem pe acea minune cerească şi să admirăm pe această preasfīntă".

    Īntr-altă scrisoare, Sfīntul Ignatie purtătorul de Dumnezeu scrie către Sfīntul Ioan Cuvīntătorul de Dumnezeu: "Eu, dacă īmi va fi cu putinţă, voi veni la tine, ca să văd pe credincioşii sfinţi care s-au adunat acolo; dar mai ales să văd pe Maica lui Hristos, de care grăiesc că la toţi este minunată, cinstită şi iubită şi toţi doresc să o vadă. Cine n-ar fi dorit s-o vadă pe Sfīnta Fecioară şi să vorbească cu aceea, care a născut pe Dumnezeul Cel adevărat?" Din aceste scrisori se poate īnţelege cīt de multă dorinţă aveau sfinţii, ca să vadă pe acea īnsufleţită sfinţenie a lui Dumnezeu, pe Preacurata Fecioară Maria. Iar cei ce s-au īnvrednicit a o vedea, spuneau tuturor că sīnt fericiţi; căci cu adevărat, erau fericiţi ochii care o vedeau pe ea după Hristos Mīntuitorul, şi fericite erau urechile care se īnvredniceau să audă cuvintele ei cele grăitoare de Dumnezeu şi făcătoare de viaţă. O, cīt de multă mīngīiere şi dar luau unii ca aceia!

    Pentru aceasta a lăsat Domnul nostru pe Preacurata Maica Sa, ca să fie pe pămīnt īntre cei vii, ca, prin a ei stare de faţă, cu sfatul, cu īnvăţăturile şi cu rugăciunile cele calde către Fiul lui Dumnezeu, Biserica creştină să se īnmulţească, să se īntărească, şi să primească īndrăznire, ca să stea pentru Domnul său pīnă la sīnge. Fecioara Maria pe toţi īi īntărea prin mīngīierea Duhului Sfīnt şi pentru toţi se ruga. Cīnd Sfinţii Apostoli au fost īnchişi īn temniţă, ea a adus lui Dumnezeu rugăciune umilită pentru dīnşii şi a fost trimis īngerul Domnului la ei, de le-a deschis noaptea uşile temniţei şi i-au scos. Cīnd a fost dus la moarte Sfīntul Īntīiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, ea īl urma de departe. Fiind el ucis cu pietre īn Valea lui Iosafat, līngă pīrīul Chedrilor, ea, cu Sfīntul Ioan Cuvīntătorul de Dumnezeu, stătea pe un deal, privind de departe la sfīrşitul lui. Deci, se ruga Domnului cu dinadinsul pentru dīnsul ca să-l īntărească īn pătimire şi să primească sufletul lui īn mīinile Sale. Cīnd Sfīntul Apostol Pavel, īnainte de creş-tinarea lui, făcea rău Bisericii şi o prigonea, ea a vărsat atītea rugăciuni calde către Dumnezeu, īncīt l-a făcut din lup răpitor, mieluşel blīnd; din vrăjmaş, apostol; şi din prigonitor, ucenic şi īnvăţător a toată lumea.

    Dar ce fel de faceri de bine n-a avut Biserica cea dintīi, ca o fiică mică de la maica sa, adică de la Preacurata Născătoare de Dumnezeu? Ce fel de daruri n-a scos, ca dintr-un izvor de-a puru-rea curgător, pīnă ce prin sīrguinţa aceea, şi cu darul hrănindu-se şi crescīnd, a venit īn măsura vīrstei bărbăteşti! Biserica se īntărise atīt, īncīt nici de porţile iadului nu era biruită. Acest lucru chiar şi Preasfīnta Născătoare de Dumnezeu īl putea vedea şi se umplea de bucurie, după ceea ce s-a zis de David: Maică ce se veseleşte de fii... Deoarece īn toate zilele vedea că se īnmulţesc fiii Bisericii; căci la īnceputul propovăduirii lui Petru trei mii de suflete au crezut, apoi cinci mii, şi după aceea mulţi fără număr. Biserica lui Hristos se īnmulţea prin toată lumea, fiindcă cei ce se īntorceau īn Ierusalim de la propovăduire, spuneau toate Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Ea, auzind, se bucura cu duhul, şi dădea laudă Fiului şi Dumnezeului ei.

    Cīnd Irod a ridicat prigonire asupra Bisericii, pe Iacov fratele lui Ioan, care se īntoarse atunci din Spania, l-au ucis cu sabia. Apoi l-au prins şi pe Petru şi l-au īnchis īn temniţă, voind să-i fac㠊şi lui acelaşi lucru. Īnsă după acea minunată liberare din temniţă şi din legături a lui Petru prin īnger, a fost nevoie ca chiar cei mai mari apostoli să iasă din Ierusalim faţă de cumplita prigonire din partea evreilor. Ei s-au risipit prin toată lumea, după cum le căzuseră sorţii fiecăruia dintr-īnşii īn ce parte să se ducă. Dar, mai īnainte de despărţirea lor, au alcătuit Simbolul mărturisirii credinţei, ca toţi să propovăduiască pretutindeni īntr-un singur fel şi să sădească sfīnta credinţă īn Hristos. Drept aceea, s-a dus fiecare la sorţul său, rămīnīnd īn Ierusalim numai Sfīntul Iacob, rudenia Domnului după trup, care a fost pus de Hristos, cel dintīi episcop īn Ierusalim.

    Īntr-acea vreme a ieşit din Ierusalim şi Sfīntul Ioan Cuvīntă-torul de Dumnezeu, al cărei fiu era, pentru primejdiile care veneau de la zavistnicii iudei. Ei s-au dat īntr-o parte, dīnd loc mīniei, pīnă ce a īncetat acea cumplită prigonire şi muncire. Dar ca să nu se arate că sīnt deşerţi, s-au dus īn Efes, unde īi căzuse sorţul lui Ioan. Această ducere īn Efes a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu cu Ioan, se īncredinţează din aceasta; se află o scrisoare a Sfīntului Ioan apostolul la al treilea sinod a toată lumea, ce s-a ţinut īn Efes contra lui Nestorie, către clerul din Constantinopol, īn care se scrie cuvintele aceste: "Nestorie, născocitorul de eresuri din cetatea Efesului, īn care a petrecut odată şi Sfīntul Ioan Cuvīn-tătorul de Dumnezeu şi Sfīnta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, fiind chemat la judecată de Sfinţii Părinţi şi de episcopii sinodului, singur pe sine despărţindu-se şi fiind tulburat de ştiinţa cea rea, n-a īndrăznit a veni la dīnşii. Drept aceea, după ce a fost chemat de trei ori, Sfīntul Sinod l-a osīndit cu dreaptă judecată, dīndu-l jos din toată cinstea preoţească.

    Din cuvintele acestea şi din scrisoarea īn care se zice că Ioan Cuvīntătorul de Dumnezeu şi Sfīnta Fecioară Maria au petrecut odată īn cetatea Efesului, se poate şti că Maica Domnului s-a dus din Ierusalim cu Cuvīntătorul de Dumnezeu şi a petrecut īn Efes cītăva vreme. Dar Preasfīnta Fecioară Maria n-a fost numai īn Efes, ci şi īn alte cetăţi şi ţări, cercetīnd pe cei luminaţi din nou. Astfel se povesteşte că ea a fost şi īn Antiohia, cercetīnd pe Sfīntul Ignatie purtătorul de Dumnezeu, precum i se făgăduise prin scrisoarea sa, zicīnd: "Voi veni cu Ioan să te văd pe tine şi pe cei ce sīnt cu tine!" Se vorbeşte că a fost şi īn Cipru, la Sfīntul Lazăr cel īnviat a patra zi, care era episcop acolo. Asemenea a fost şi la Muntele Athonului, pentru care lucru Ştefan Monahul Sfetago-reanul scrie o istorisire ca aceasta:

    După īnălţarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, ucenicii fiind adunaţi īn Sion, cu Maria, Maica lui Iisus, aşteptau pe Mīntuitorul, precum le poruncise lor ca să nu se depărteze din Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Domnului. Ei au aruncat sorţi şi unde īi va cădea partea fiecăruia dintr-īnşii, acolo să propovă-duiască Evanghelia Domnului. Atunci Preacurata a zis: "Voiesc ca şi eu să arunc sorţul meu cu voi, ca să nu fiu fără de parte, şi să am partea pe care va voi Dumnezeu să mi-o dea". Ei au aruncat sorţul cu cucernicie şi cu frică, după cuvīntul Maicii lui Dumnezeu, şi i-a căzut sorţii pămīntul Ivirului. Preacurata Născătoare de Dumnezeu, primind cu bucurie acea soartă, voia ca īndată să se ducă īn ţara Ivirului, după primirea cea īn limbi de foc a Sfīntului Duh. Dar īngerul lui Dumnezeu i-a zis: "Să nu te depărtezi acum din Ierusalim, ci să petreci aici pīnă la o vreme, iar sorţul care ţi-a căzut se va lumina īn zilele din urmă şi stăpīnirea ta va fi acolo; deci, ai să te osteneşti, puţin după o vreme, īn pămīntul īn care va voi Dumnezeu să te pună". Atunci Preacurata a petrecut īn Ierusa-lim multă vreme.

    Lazăr cel īnviat a patra zi era īn insula Ciprului, pentru că acolo se hirotonise arhiereu de Apostolul Varnava. El dorea cu multă dragoste să vadă pe Preacurată Maica Domnului nostru, pe care nu o văzuse de demult, dar nu īndrăznea să se ducă la Ierusalim de frica evreilor. Maica lui Dumnezeu, īnţelegīnd aceasta, a scris o scrisoare către Lazăr, mīngīindu-l şi poruncindu-i să trimită o corabie, cu care să vină la dīnsul īn Cipru, iar el să nu vină la Ierusalim.

    Lazăr, citind scrisoarea, s-a bucurat foarte mult şi s-a minunat de atīt de multă smerenie a ei. Apoi a trimis cu mare grabă la dīnsa corabie şi scrisoare. Apoi Preasfīnta Maria, sculīndu-se, a intrat īn corabie cu Sfīntul Ioan, iubitul ucenic al lui Hristos, şi cu ceilalţi care le urmau lor cu cucernicie, şi au īnceput a călători spre Cipru. Deci, ridicīndu-se un vīnt potrivnic, a dus corabia tocmai la limanul Muntelui Athos, şi aceasta a fost acea puţină osteneală a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, care i s-a zis ei de către īnger. Muntele acela era pretutindeni plin de idoli, căci acolo era o capişte mare şi o locuinţă a lui Apolon şi multe alte lucruri drăceşti se săvīrşeau īn locul acela. Deci, toţi elinii aveau pentru acel loc multă cinste, pentru că era foarte ales, deoarece acolo venea toată lumea la īnchinăciune şi fiecare īşi lua răspunsul la cele ce īntreba de la ghicitorii de tot lucrul.

    Cīnd a sosit acolo Preasfīnta Născătoare de Dumnezeu, īndată s-a făcut printre toţi idolii o strigare şi un ţipet īntru acest fel: "Pogorīţi-vă la limanul lui Climent, şi primiţi pe Maria, Maica Domnului Iisus!" Aceasta s-a făcut fiindcă diavolii erau siliţi de puterea lui Dumnezeu, de aceea au vestit adevărul fără voie, precum a făcut altădată īn latura gherghesenilor, cei ce au strigat către Domnul: Ce este nouă şi Ţie, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici, ca mai īnainte de vreme să ne munceşti pe noi? Poporul, auzind aceasta, s-a minunat şi au alergat cu toţii la malul mării, spre limanul care s-a zis mai sus. Deci, văzīnd corabia şi pe Maica lui Dumnezeu, au luat-o pe ea cu cinste, şi la adunarea lor au īntrebat-o cum a născut pe Dumnezeu şi cu ce fel de nume. Ea, deschizīndu-şi dumnezeiasca sa gură, a binevestit poporului cu de-a-mănuntul toate cele despre Hristos şi, toţi căzīnd, s-au īnchinat lui Dumnezeu Cel ce S-a născut dintr-īnsa; iar pe aceea care L-a născut, au cinstit-o cu multe laude; deci, crezīnd, s-au botezat, căci multe minuni a făcut Maica lui Dumnezeu.

    După botez, ea a pus poporului care s-a luminat din nou, povăţuitor şi īnvăţător, pe unul din următorii săi, care a fost īn corabie cu Sfīntul Ioan, şi, bucurīndu-se cu duhul, a zis: "Acest loc este dat mie de la Fiul lui Dumnezeu să-mi fie mie īntru sorţi". Apoi a binecuvīntat poporul şi a zis: "Darul lui Dumnezeu să petreacă īn locul acesta şi la cei ce petrec aici cu credinţă şi cu cucernicie şi păzesc poruncile Fiului şi Dumnezeului meu; iar bunătăţile cele de trebuinţă spre petrecerea cea de pe pămīnt, vor fi lor din destul cu puţină osteneală. Deci, li se va pregăti lor viaţa cea cerească şi nu va lipsi mila Fiului meu din locul acesta, pīnă la sfīrşitul veacului; iar eu voi fi folositoare locului acesta şi spre Dumnezeu caldă mijlocitoare pentru dīnşii!"

    Acestea zicīndu-le, iarăşi a binecuvīntat poporul şi, intrīnd īn corabie cu Ioan şi cu ceilalţi următori ai lor, au plecat la Cipru, unde au găsit pe Lazăr īn mare mīhnire, de vreme ce Maica lui Dumnezeu n-a ajuns la dīnsul mai degrab, temīndu-se să nu i se fi īntīmplat ei pe mare vreo īmpiedicare de valuri şi furtună; pentru că nimic nu ştia despre dumnezeiasca rīnduială ce se făcuse. Deci, venind Maica Šlui Dumnezeu, īndată i s-a schimbat mīhnirea lui īntru bucurie şi i-a adus lui daruri, un omofor şi nişte mīnecuţe, pe care singură le-a lucrat īntr-adins pentru dīnsul. Deci, toate cīte se făcuseră īn Ierusalim şi īn Muntele Atonului, i le-a spus lui, şi pentru toate au mulţumit lui Dumnezeu. Petrecīnd īn Cipru multă vreme şi Biserica de acolo mīngīind-o şi binecuvīntīnd-o, iarăşi s-au suit īn corabie şi s-au dus la Ierusalim. Acestea le-a scris monahul Ştefan Atonitul despre străinătatea Născătoarei de Dumnezeu.

    Preacurata Fecioară, cercetīnd laturile cele mai sus zise, iarăşi s-a dus la Ierusalim, unde, petrecīnd īn casa cea de la Sion a lui Ioan, a fost păzită de dreapta cea atotputernică a lui Dumnezeu de zavistnica şi ucigaşa de Dumnezeu sinagogă a evreilor, care nu īncetau a vrăjmăşui īmpotriva Fiului lui Dumnezeu şi īmpotriva celor ce credeau īntr-īnsul. Dar nicidecum n-ar fi putut suferi evreii ca să fie īntre cei vii Maica lui Hristos, ci cu totul ar fi pierdut-o pe ea, dacă n-ar fi acoperit-o Dumnezeu cu o oarecare deosebită purtare de grijă, astfel ca mīna necredincioşilor să nu se atingă de chivotul lui Dumnezeu cel īnsufleţit; căci precum pe Fiul ei, Hristos Dumnezeul nostru, īn Nazaret, patria Lui, cīnd toţi care erau īn adunare, s-au umplut de mīnie şi L-au dus īn vīrful muntelui ca să-L arunce jos, īnsă Hristos, trecīnd prin mijlocul lor, s-a dus. Astfel că evreii cei mincinoşi n-au putut să pună chinuitoarele lor mīini pe Dīnsul, nici să se atingă de Cel văzut, fiind īmpiedicaţi şi opriţi de puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu, că īncă nu venise ceasul Lui. Tot aşa a făcut Domnul şi pentru Preacurata Maica sa, căci a oprit răutatea cea evreiască scornită de ei şi a stricat sfatul lor cel viclean pornit īmpotriva ei; pentru că de multe ori voiau ei ca să prindă pe Maica Domnului şi să o piardă sau să-i facă rău, dar nu puteau.

    Deci, Preacurata Fecioară a petrecut īn Ierusalim īn mijlocul atītor urītori şi vrăjmaşi ai săi, ca o oaie īn mijlocul lupilor şi ca un crin īntre spini, găsind adesea īntru dreptate cuvintele strămo-şului său David: Domnul este luminarea mea şi Mīntuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este scutitorul vieţii mele, de cine mă voi īnfricoşa? De s-ar rīndui asupra mea tabără, nu se va teme inima mea; de s-ar ridica asupra mea război, spre Dīnsul eu nădăjduiesc; de voi merge prin mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de rele, că Tu, Fiule şi Dumnezeul meu, eşti cu mine...

    Apoi a venit la dīnsa spre cercetare şi īnchinăciune şi Sfīntul Dionisie Areopagitul, cel luminat īn Atena de Sfīntul Apostol Pavel, şi a petrecut nedepărtat de dīnsul trei ani, avīnd mare dorinţă să vadă pe Maica lui Dumnezeu. După trei ani de la luminarea sa, mergīnd īntr-adins cu binecuvīntarea īnvăţătorului său, Apostolul Pavel, şi văzīnd pe cea dorită, s-a umplut de multă mīngīiere duhovnicească, īncīt singur despre aceasta o spune īn scrisoarea sa către Sfīntul Apostol Pavel, scriind astfel: "Vai, necredincios lucru mi-a fost mie, mărturisesc īnaintea lui Dumnezeu, o povăţuitorule şi īncepătorul nostru cel preaales! Că afară de Dumnezeul Cel Preaīnalt, să fie ceva plin de dumnezeieştile puteri şi de darurile cele minunate, nimeni din oameni nu poate, să o ajungă cu mintea pe aceea, pe care am văzut-o şi am īnţeles-o eu cu ochii, nu numai cei sufleteşti, ci şi cu cei trupeşti; pentru că am văzut cu ochii pe cea cu chip dumnezeiesc şi mai sfīntă decīt toate duhurile cereşti, pe Maica lui Iisus Hristos, Domnul nostru, pe care mi-a dăruit-o mie a o vedea darul lui Dumnezeu şi cinstea vīrfu-rilor apostolilor, asemenea şi darul cel nespus al singurei Milostive Fecioare şi Preacuratei.

    Mărturisesc īnaintea lui Dumnezeu cel Atotputernic, iarăşi şi iarăşi, şi īnaintea darului cel mīntuitor şi īnaintea Preaslăvitei Cinstitei Fecioare Maria, că, pe cīnd era cu Sfīntul Ioan Evanghelistul, petrecīnd īn trup şi strălucind la cer ca un soare, am intrat īnaintea feţei celei cu chip dumnezeiesc a Preasfintei Fecioare, atīt de mare şi nemăsurată dumnezeiască rază, nu numai m-a strălucit din afară, dar şi īnlăuntru mai mult m-a luminat şi m-a umplut de atītea preaminunate şi felurite aromate cu bună mirosire, īncīt nici trupul meu cel neputincios, nici duhul n-a putut suferi unele ca acele semne atīt de mari şi īncepături ale fericirii şi slavei celei veşnice. Inima mea şi duhul meu au slăbit de slavă şi de dumnezeieştile daruri.

    Mărturisesc cu Dumnezeu, Care a petrecut īn preacinstitul şi feciorescul pīntece, că, de nu mi-ar fi fost mie dumnezeieştile Tale īnvăţături şi legi, īn pomenire şi īn mintea cea luminată, aş fi īnţeles-o pe ea că este adevărat Dumnezeu, şi aş fi cinstit-o pe ea cu īnchinăciunea care se cuvine unuia adevăratului Dumnezeu. Căci nici o slavă şi cinste mai mare nu poate să fie ajunsă de mintea oamenilor celor preamăriţi de Dumnezeu, precum a fost acea fericire pe care am gustat-o eu nevrednicul, īnvrednicindu-mă īn acea vreme şi făcīndu-mă atunci foarte fericit. Mulţumesc Celui Preaīnalt şi Preabunului meu Dumnezeu, dumnezeieştii Fecioare şi preasfīntului Apostol Ioan, asemenea şi ţie, īncepătorului Bisericii care dănţuieşte, celui ce o facere de bine ca aceasta cu milostenie mi-ai arătat mie".

    Aceasta este scrisoarea Sfīntului Dionisie, din care este destul a vedea şi a īnţelege ce fel de dar dumnezeiesc avea preacinstita faţă a Preacuratei Stăpīnei noastre, petrecīnd pe pămīnt. Deci cei ce o vedeau pe ea īn trup, se luminau cu sufletele şi se īndulceau cu inimile de multă bucurie duhovnicească. Căci mulţi alergau la ea de pretutindeni din cei noi luminaţi; iar ea, ca o adevărată Maică, pe toţi īi primea īntocmai cu nefăţărnicie şi pe toţi īi miluia cu darul său. Celor bolnavi le dădea tămăduiri; neputincioşilor, sănătate; celor mīhniţi, mīngīiere, şi tuturor de obşte, īntărire īn credinţă; neīndoire īn nădejde, īndulcire īn dragostea cea dumnezeiască, iar păcătoşilor, īndreptare.

    Preacurata Fecioară, vieţuind īn casa lui Ioan, ieşea adeseori spre a cerceta locurile acelea, pe care preaiubitul său Fiu şi Dumnezeu le-a sfinţit cu urmele preasfintelor Sale picioare şi le-a pecetluit cu vărsarea sīngelui Său. Cerceta şi Betleemul, unde S-a născut dintr-īnsa negrăit, păzindu-i nevătămată fecioria ei. Mai ales īnconjura acele locuri unde Domnul nostru a pătimit de voie şi le uda cu lacrimile sale, din dragostea cea de maică, plīngīnd şi zicīnd: "Aici a fost bătut preaiubitul meu Fiu! Aici a fost īncununat cu cunună de spini! Aici a ieşit purtīnd Crucea şi aici a fost răstignit!" Apoi, ajungīnd la Sfīntul Mormīnt şi umplīndu-se de negrăită veselie, grăia cu lacrimi de bucurie: "Aici, fiind īngropat cu trupul Hristos, a īnviat a treia zi cu preaslăvire!"

    Se scrie şi aceasta, că oarecare din iudeii zavistnici au spus arhiereilor şi cărturarilor că Maria, Maica lui Iisus, iese īn toate zilele la Golgota şi la Mormīntul īn care a fost pus Iisus, Fiul ei, īşi pleacă genunchii, plīnge şi cădeşte Mormīntul cu tămīie, iar ei au pus păzitori, ca pe nimeni din creştini să nu-i lase să se apropie acolo. De unde este arătat, că dintr-acea vreme s-a īnceput acel dreptcredincios obicei īntre credincioşii creştini, ca să cerceteze Sfintele Locuri şi să se īnchine Domnului Hristos Dumnezeu, Care a voit a pătimi pentru noi de voie. Căci īncepătura acelui obicei a fost īnsăşi Născătoarea de Dumnezeu, căreia i-au urmat şi celelalte sfinte femei şi bărbaţi. Drept aceea de la arhiereii şi cărturarii care īncă suflau cu īngrozire şi cu ucidere, se pusese pază, ca să nu lase pe nimeni să se apropie de Mormīntul lui Iisus şi pe īnsăşi Maria, Maica Lui, să o ucidă; dar Dumnezeu a orbit ochii păzitorilor, ca să nu vadă venirea Mariei la Mormīntul lui Hristos.

    Deci, de cīte ori mergea acolo, după obiceiul său, preabine-cuvīntata Fecioară, păzitorii nu puteau deloc s-o vadă, nici pe cei ce erau cu ea. După o vreme īndelungată, păzitorii, ducīndu-se de la Mormīnt, au spus cu jurămīnt arhiereilor şi cărturarilor, că pe nimeni n-au văzut venind la Mormīntul lui Iisus. Preasfīnta Maria mai mergea īncă şi la Muntele Eleonului, de pe care Domnul nostru S-a īnălţat la ceruri şi acolo, plecīndu-şi genunchii, săruta urmele lui Hristos, care de preasfintele Lui picioare s-au īnchipuit acolo pe piatră. Ea se ruga către Fiul său cu multă plīngere, ca să binevoiască s-o ia şi pe Ea la sine; pentru că mai mult decīt Sfīntul Pavel, fără de asemănare, dorea Fecioara să se dezlege şi să petreacă cu Hristos.

    Adeseori zicea cuvintele lui David: "Cīnd voi veni şi mă voi arăta feţei Domnului? Lacrimile mele s-au făcut mie pīine ziua şi noaptea. Cīnd voi vedea pe Fiul meu cel preaiubit? Cīnd voi veni către cel ce şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl? Cīnd voi sta īnaintea Scaunului slavei Lui? Cīnd mă voi sătura de vederea feţei Lui? O, preadulcele meu Fiu, acum este vremea să te milostiveşti spre Sion! Acum este vremea să mă miluieşti pe mine, Maica Ta, din valea plīngerii a acestei lumi, pe aceea care, pīnă la atīta nevedere a preasfintei feţei Tale, mă tīnguiesc. Scoate de acum sufletul meu din trup ca din temniţă, căci īn ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, tot aşa doreşte sufletul meu de Tine, Dumnezeule, ca să mă satur, cīnd mi se va arăta slava Ta".

    Sfīnta Fecioară se obişnuise ca uneori să īntīrzie īn Muntele Eleonului, căci līngă muntele acela era satul care se numeşte Ghetsimani şi līngă el, sub munte, o grădină cu saduri, din care Zevedei avea puţină cīştigare, şi care era moştenirea Sfīntului Ioan Cuvīntătorul de Dumnezeu. Īntr-acea grădină, Domnul nostru, mai īnainte de patima Sa cea de voie, se ruga şi asuda faţa cu sīnge, şezīnd īn genunchi īnaintea Tatălui ceresc. Deci, īntr-acea grădină, după aceea, şi Preacurata Maica Lui, īn acelaşi loc vărsa rugăciu-nile sale cele fierbinţi, asemenea şezīnd īn genunchi şi udīnd cu lacrimi faţa sa şi acel loc. Acolo a fost mīngīiată de īnger cu vestirea de la Dumnezeu a grabnicei ei mutări la ceruri.

    Acolo s-a făcut de două ori arătare īngerească Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, mai īnainte de sfīrşitul ei, după mărturia lui Gheorghe Chedrin, istoricul grec; adică mai īnainte cu 15 zile de adormirea ei; apoi mai īnainte cu trei zile, cīnd a luat de la īnger acea stīlpare de lemn de finic din Rai, pe care a dus-o Sfīntul Ioan Cuvīntătorul de Dumnezeu.

    Īn ştire să fie şi aceasta, că praznicul Adormirii Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu este aşezat īn 15 zile ale lunii lui august, ca să se prăznuiască cu toată cinstea, de pe vremea īmpărăţiei dreptcredinciosului īmpărat grec Mauriciu. Drept aceea, prăznuim cu bucurie preaslăvita ei mutare de pe pămīnt la cer şi slăvim pe Cel ce S-a născut dintr-īnsa şi Care a luat-o la cer cu slavă, pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce īmpreună cu Tatăl şi cu Sfīntul Duh este slăvit īn veci. Amin.

*

    Unii, precum Meliton, episcopul Sardelor, scriu că şi Sfīntul Ioan Cuvīntătorul de Dumnezeu, mai īnainte de Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, se dusese la Efes şi de acolo a fost adus de nor, precum au fost aduşi īnainte şi ceilalţi apostoli şi au venit la īngroparea Maicii lui Dumnezeu. Iar ceilalţi, de care povestesc Metafrast şi Sofronie cu neīndoire, spun că Sfīntul Ioan nu se depărta de Maica cea dăruită cu darul de Dumnezeu, al cărei fiu era din īncredinţarea lui Hristos, ci īi slujea ei īntotdeauna, ca un adevărat fiu pe maica sa, avīnd-o īn casa sa pīnă la fericitul ei sfīrşit. El se ducea uneori pentru puţină vreme īn cetăţile de primprejur, precum s-a pomenit mai sus, adică se ducea cu Petru īn Samaria, şi aceasta o făcea după bunăvoinţa şi binecuvīntarea Maicii lui Dumnezeu, dar īndată se īntorcea iarăşi la dīnsa īn Ierusalim. Pīnă să se īntoarcă el, slujba Preacuratei Fecioare o īmplinea Sfīntul Iacov, ruda Domnului, cel ce īntotdeauna petrecea īn Ierusalim la scaunul său. După povestirea oarecărora, şi Sfīntul Ioan Cuvīntătorul de Dumnezeu, ca şi ceilalţi apostoli, a fost răpit de nor, şi aceasta s-a făcut dintr-o cetate mai apropiată.

    Acestea s-au spus pentru a şti unde şi cum a petrecut Preasfīnta Fecioară Născătoare de Dumnezeu după īnălţarea Domnului. Deci, pentru cinstita ei adormire, citeşte precum este scris cuvīntul mai īnainte.

*

    Pentru anii Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, cīt a petrecut pe pămīnt, şi īn care an a murit, multă neīntocmire este īntre scriitorii bisericeşti de istorii şi de hronografuri.

    Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, scriitorul istoriei bisericeşti, şi apoi de la dīnsul şi sinaxarele lunilor - al Moscovei, al Kievului şi al Azovului -, povestesc că Adormirea Preasfintei Fecioare Maria s-a īntīmplat īn anul al 48-lea de la īntruparea lui Dumnezeu Cuvīntul, şi īn al 15-lea de la Īnălţarea Lui. Ea a vieţuit pe pămīnt 63 de ani. Sinaxarele lunilor numără aceşti ani astfel: A născut pe Domnul nostru Iisus Hristos īn al 15-lea an al vīrstei Sale. După răstignirea şi īnălţarea Domnului la cer a petrecut īn casa Sfīntului Ioan Cuvīntătorul de Dumnezeu 15 ani, şi a murit īn anul 48 de la naşterea lui Hristos, pe vremea īmpărăţiei lui Claudie Cezarul. Astfel că toţi anii vieţii ei au fost 63.

    Nichifor Calist, īn a doua carte a sa, īn capitolul 3, aduce pe Sfīntul Apostol Evod, unul din cei 70, care a fost īntīiul episcop īn Antiohia după marele Apostol Petru, şi spune că, adormirea Preacuratei Fecioare a fost īn anul 44 de la īntruparea lui Hristos; iar toţi anii vīrstei ei sīnt 59. Nichifor scrie numărul anilor lui Evod astfel: De trei ani Preacurata Născătoare de Dumnezeu s-a dus īn templu şi acolo a petrecut 11 ani īn sfīnta sfintelor. Apoi s-a dat de preoţi lui Iosif spre pază, la care a petrecut 4 luni şi a luat buna-vestire cea de bucurie de la īngerul Gavriil. A născut pe Domnul Hristos īn anul al 15-lea al vīrstei sale, īn 25 ale lunii Decembrie; după aceea a petrecut 33 de ani, īn care Cuvīntul cel mai īnainte de veci şi Fiul ei, petrecea pe pămīnt. După pătimirea de voie, īnvierea şi īnălţarea Domnului, a şezut īn casa lui Ioan 11 ani. Astfel toţi anii vieţii ei adunaţi sīnt 59. Aceste cuvinte ale lui Evod adunīndu-le Nichifor, pe a sa īnţelegere le pune īn cartea a 2-a, īn capitolul 21, spunīnd că Preacurata Fecioară s-a mutat īn al 60-lea an al vīrstei sale.

    Ipolit spune că Preacurata Fecioară a petrecut după pătimirea Domnului Hristos 9 ani şi s-a mutat īn al 43-lea an de la īntruparea Domnului, iar toţi anii vieţii ei ar fi 58.

    Meliton, episcopul Sardelor, a scris că, īn anul 22 după Īnălţarea Domnului, Preasfīnta Fecioară Maria a trecut de la cele pămīnteşti la cele cereşti, īn anul 58 de la īntrupare, iar de la naşterea sa īn anul 69.

    Sfīntul Epifanie şi cu Gheorghe Chedrin scriu asemenea, că Preacurata Fecioară, după īnălţarea Domnului, a petrecut 24 de ani, iar toţi anii ei au fost 62, neajungīnd 23 de zile pīnă la 62 de ani, pentru că s-a născut īn septembrie, īn opt zile, şi s-a mutat īn 14 zile ale lunii August. După această numărare a lui Epifanie şi a lui Chedrin, Preacurata Fecioară s-a mutat īn anul 57 de la īntru-parea lui Dumnezeu Cuvīntul, la sfīrşitul lui Claudie şi la īnceputul īmpărăţiei lui Nero.

    Sfīntul Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Egiptului, ase-menea şi Sfīntul Simeon Metafrast, nu numără anii vieţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ci numai aminteşte că Adormirea Preasfintei Fecioare Maria s-a făcut la adīnci bătrīneţi. Cu aceştia se uneşte şi Meletie Atenianul, istoric bisericesc.

    Să nu ne mirăm de această neīntocmire a acestor mulţi scrii-tori pentru anii vieţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că īn acele vremi se afla prigonire cumplită asupra Bisericii, şi nu era vreme de scrierea cărţilor, cu de-amănuntul, de numărarea anilor şi de faptele bisericeşti; pentru că atunci credinţa lui Hristos nu se răspīndea prin scripturi, ci prin propovăduire cu gura şi cu nevoinţe muceniceşti. Deşi atunci erau scriitori de cărţi, dar aceia īn scurtă vreme se sfīrşeau muceniceşte şi cărţile lor se ardeau de către păgīnii prigonitori. Pentru aceasta să se ţină cine va voi, de oricare scriitor şi numărător de anii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

    Deci, este cu putinţă a socoti că mai vrednică este istoria acelora care au scris mai tīrziu despre anii vieţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi au zis că la adīnci bătrīneţi a trecut la viaţa cea neīmbătrīnită. Socoteşte aceasta de aici: la Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, īn timpul īngropării trupului ei cel curat şi primitor de Dumnezeu, a fost cu Sfinţii Apostoli şi Sfīntul Dionisie Areopagitul, iar Dionisie s-a īntors la Hristos īn Atena de Sfīntul Apostol Pavel, īn anul 52 de la īntruparea Cuvīntului lui, după adevărata urmare a celor vrednici de credinţă scriitori de istorii şi de ani.

    Deci, dacă Preacurata Fecioară s-a mutat, după Ipolit, īn anul 43 de la īntruparea lui Hristos, după Evod īn anul 44, sau după Eusebiu şi sinaxarele lunilor īn anul 48, apoi cum putea să fie Sfīntul Dionisie la adormirea ei cea mai de pe urmă īn anul 52, cīnd el s-a īntors spre Hristos. Deci, Preacurata Fecioară s-a mutat mai tīrziu, după īntoarcerea lui Dionisie. Acest sfīnt a fost la adormirea ei cu ceilalţi Sfinţi Apostoli şi bărbaţi apostoleşti.

    Mai mult, nu se cuvine a ispiti şi-a iscodi tainele acelea, pentru care Dumnezeu n-a voit să le arate tuturor.

 

Design by Andrei