Parohia Ortodoxa Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil are propriul locas de cult, la adresa 2430 Avenue Charland, Montréal, QC, H1Z 1C1.
     
    Sprijiniţi biserica!  
    Inchirierea sălii parohiale pentru recepţii  
    Cum să ne pregătim să venim la biserică  
    Cuvînt de învăţătură  
    în Memoria lui Cătălin Ipodiaconul  
Anul Mântuirii 2016
Miercuri 28 Septembrie
Preacuviosul Parintele nostru Hariton mărturisitorul

Cuvînt la Duminica a 18-a după Rusalii ; Pescuirea Minunată
Comportarea crestinului catre greselile aproapelui
; Sfântul  Ioan Gura de Aur

De acum înainte vei fi pescar de oameni
(Luc. V, 10).”

Va laud, prietenii mei, ca nu încuviintati usurimea mintii si lenevirea altora, si prihaniti aceste rele purtari, si ma minunez de aceasta râvna a voastra; însa doresc ca ea sa fie amestecata si masurata cu blândete si cu iubirea aproapelui.

O râvna fara bagare de seama si fara de blândete nu este râvna, ci urgie, si sfatuirea fara iubirea aproapelui este o nepriinta si amâraciune.

De aceea va rog, sa nu judecati cu asprime greselile celor de aproape ai vostri!

Precum cel ce fara compatimire se atinge de ranile fratilor sai, si el de asemenea nu va afla iertare greselilor sale la altii; tot asa pe de alta parte cel ce judeca cu mila greselile aproapelui, cand el insusi va cadea vreodata , va afla multe mâini, care iarasi îl vor ridica.

Zic aceasta nu cu scopul, de a întari în lenevirea lor pe cei usori de minte si nepasatori, mai vârtos voiesc eu a spori înca râvna voastra pentru mântuirea sufleteasca a aproapelui, dar voiesc totodata a o face mai nobila si mai plina de

dragoste.

Pavel ne-a poruncit: "mustra, cearta, îndeamna" (II Tim. IV. 2), si cineva nu trebuie, ca de-a pururea sa întrebuinteze numai unul din aceste mijloace, ci trebuie a amesteca si a schimba aceste mijloace de îndreptare, pentru ca ele sa aduca un folos cu atât mai mare.

Daca noi pururea numai ne-am prici si ne-am certa, nu am dobândi alta, decât am face pe oameni sa nu se mai rusineze; iar daca noi numai am îndemna, i-am face numai mai usori de minte, înca si doctorii nu totdeauna taie si ard, ei adeseori numai cât leaga ranile, si nu totdeauna întrebuinteaza doctorii iuti si amare, ci adeseori înca si de cele line.

Pe unele le întrebuinteaza ei, spre a curati ranile de puroi si de putreziciune, iar pe altele, spre a alina si ostoi durerile. De aceea zice Pavel într-alt loc: "fratilor, de va cadea vreun om în vreo gresala, voi cei duhovnicesti îndreptati pe unul ca acela cu duhul blândetilor, pazindu-te pe tine, ca sa nu cazi si tu în ispita" (Gal. VI, 1).

Aceasta este îndemnare slavita, un sfat însemnat, o dovada de cea mai mare îngrijire a Apsotolului pentru noi si o marturie a inimii lui celei parintesti. Acestea, fratii mei, sunt niste cuvinte vrednice de limba Sfântului Pavel!

Mai întâi se sileste el a dobândi bunavointa celui ce-l asculta, sau îl citeste, prin aceea ca iI numeste frate. Aceasta este tot atâta, ca si când ar zice: tu te-ai nascut din acelasi trup de mama si într-aceieasi dureri, te-ai crescut cu aceeasi hrana, ai acelasi tata si aceeasi nastere duhovniceasca, ca si aproapele tau cel cazut în pacat.

Arata-i acum înrudirea ta cu dânsul prin felul si chipul, cu care certi greselile lui.

Apostolul zice: "De va cadea vreun om în vreo greseala", el nu zice tocmai: "daca ar pacatui vreun om", si prin acesta da a întelege o greseala, care cu totul este vrednica de iertare.

Cuvintele: "de ar cadea" înseamna totuna ca si cum ar fi zis: "daca cineva, împins de ispita, s-ar fi abatut"; ele nu arata pe un om, care pacatuieste întradins, ci pe unul, care desi este plecat a face fapte bune, totusi viclenia satanei l-a facut sa schiopateze.

Un asemenea om nu merita vreo mustrare amara, ci mai vârtos iertare. Apostolul zice: "de ar cadea vreun om". Prin aceasta el iarasi aduce un temei pentru iertare, adica slabiciunea si stricaciunea firii omenesti, pe care el o înseamna prin cuvântul "om", în acelasi chip se silea marele Iov a dobândi de la Dumnezeu iertare, când zicea: "Ce este omul, ca-l socotesti pe dânsul, si însemnezi pacatele lui?" (Iov. VII. 17).

Deci, când trebuie sa sfatuim si sa certam pe unul dintre fratii nostri, sa facem tocmai asa, cum zice Apostolul, totdeauna sa zicem: "Si el este un om", sa ne aducem aminte de stricaciunea firii sale prin aceasta sa domolim mânia si sa desteptam compatimirea. Pentru ca sa facem noi aceasta, de aceea Apostolul Pavel în locul acela si-a adus aminte de firea omeneasca si de subrezenia ei si a zis: "de ar cadea vreun om în vreo gresala".

El adauga: "voi cei duhovnicesti". Pe cel ce pacatuieste, el îl numeste om, pe cel ce face cele bune, îl numeste - duhovnicesc: fiu al Duhului; acolo a pus el numele firii, aici numele faptei celei bune. El voieste sa zica: daca tu cu adevarat esti fiu al Duhului (om duhovnicesc), dovedeste mie fapta cea buna a ta, nu prin îngrijirea numai de mântuirea ta, ci si pentru a fratelui tau, si prin ajutorul, de care împartasesti pe cei cazuti .

Caci omul cel plin de duhul cel crestinesc este dator a nu trece cu vederea pe aproapele sau, care este madular cu dânsul al unui trup.

"Indreptati pe unul ca acela cu duhul blândetilor", zice Apostolul mai departe, adica, faceti, ca el sa nu fie silnicit de satan, sa nu fie biruit în razboiul cu dânsul, nici sa fie învins în lupta împotriva aceluia.

Iarasi zice Apostolul: "Pazindu-te pe tine însuti, ca sa nu cazi si tu în ispita". Aceasta este cea mai patrunzatoare sfatuire, cu care el a putut sa-ti vorbeasca.

De ai fi vârtos ca piatra, auzind aceste vorbe, ele ar trebui sa te îngrozeasca, si sa te îmboldeasca, a veni într-ajutorul fratelui tau celui cazut. Voiesti sa te milostivesti asupra lui, ca un frate? Nu voiesti sa-l ierti, caci el este om, si pentru aceea este supus betesugului? Nu voiesti, ca fiu al duhului, sa-i întinzi mâna? O, atunci, priveste asupra ta însuti, si atunci nu mai ai trebuinta de nimeni, ca sa-ti zica, o ajuta pe cel caldut, caci tu ai întru tine însuti îndemnul la aceasta. Pentru ce aceasta, si cum? "Pazeste-te pe tine însuti zice Apostolul, ca sa nu cazi si tu în ispita".

Ca sa nu te tulbure, el nu zice, ca si tu însuti esti un pacatos, ci zice: "ca sa nu cazi si tu în ispita". Aceasta vrea sa zica: "gândeste-te si tu însuti poate vei cadea în pacat, poate nu vei cadea; dar fiindca nimic nu este sigur, ce are sa fie în viitor , de aceea aduna-ti o comoara, prin compatimirea catre aroapela tau, pentru ca, când tu însuti te vei împiedica, sa dobandesti iertare îndestulatoare".

El zice: "ca sa nu cazi si tu in ispita", ia aminte cu dinadinsul la însemnarea acestui cuvânt, caci prin el Apostolul ne arata, ca avem un ispititor vrajmas. Ispititorul nu are un timp bine hotarât, când are sa navaleasca asupra noastra si adeseori ne prinde fara de veste, pe când noi dormitam, si suntem usori la minte.

Cu atât mai mult merita iertare, cel ce a fost apucat fara de veste si în acest chip prins de ispititor. Aceasta n-a fost vreo lupta vadita, n-a fost vreun timp hotarât spre întâlnire, ci el peste asteptare a fost napadit si de acea biruit. Catre un asemenea noi trebuie sa ne purtam asa cum fac corabierii.

Chiar când corabia lor are un vânt foarte priincios, si ei sunt întru toata siguranta, dar în oarecare departare altii sufera sfarâmare de corabie, ei totusi nu socotesc folosul lor propriu, si nu lasa pe aceia în nenorocirea lor; mai vârtos ei opresc corabia lor, arunca ancora, strâng ventrele, arunca afara odgoane si scânduri, pentru ca cei cu corabia sfarâmata sa se apuce de dânsele si sa poata scapa.

Urmeaza deci si tu, omule, acestor corabieri, caci si tu navighezi pe o mare întinsa si nemasurata, pe marea acestei vieti, o mare plina de fiare grozave, plina de piscuri prapastioase si de stânci, plina de furtuni si de vijelii, si foarte multi sufera sfarâmare de corabie pe aceasta mare. Deci când tu vezi, ca un corabier pe marea acestei vieti prin pânditurile diavolului este în primejdie, a pierde bogatia mântuirii sale cele sufletesti, ca el se si lupta acum cu valurile si în tot minutul este amenintat a se cufunda, opreste corabia ta în loc, lasa orice alte treburi ale tale, îngrijeste-te de mântuirea lui. Caci, când cineva este amenintat a se cufunda, atunci nu poate fi codire, sau întârziere.

Asadar, grabeste, cât poti mai repede, ca sa-l scoti din valuri, fa tot ce sta în puterile tale pentru ca sa-l mântuiesti din prapastia pierderii. De te-ar chema aiurea mii de treburi, gândeste-te, nimic nu este mai neaparat si mai însemnat, decât mântuirea celui ce se afla în primejdie, si de vei întârzia numai un moment, îl vei trada furtunii celei furioase.

De aceea în niste asemenea întâmplari noi trebuie sa fim grabnici, rapizi si râvnitori. Asculta numai, cât de plin era de îngrijire însusi Sfântul Apostol Pavel, când a vazut pe un om aproape de a se prapadi, si cum îndeamna si pe altii ia mântuirea lui: "Dati-i dovada de dragostea voastra, ca nu cumva de un necaz prea mare sa se piarda unui ca acela" (II Cor.ll.7.8).

Prin aceste cuvinte el ne îndeamna, a întinde îndata mâna de ajutor celui nenorocit, pentru ca nu cumva, pe când noi întârziem si ne codim, el sa se cufunde si sa se înghita de valuri.

Sa ne îngrijim deci de mântuirea sufleteasca a fratilor nostri; caci aceasta este una din cele mai de capetenie datorii ale noastre, si dintru aceea se va cunoaste, ca noi suntem crestini, când noi ne îngrijim nu numai pentru noi, ci ne ocupam a îmbunatati si a mântui înca si pe aproapele nostru, care este madular al aceluiasi trup.

Aceasta este cea mai mare dovada, ce o putem da despre credinta noastra; caci "întru aceasta" zice Hristos, "va vor cunoaste oamenii, ca sunteti ucenici ai mei, de veti avea dragoste între voi" (loan, XIII. 35).

Iar dragostea cea adevarata se arata nu numai prin aceea, ca cineva da unui om mâncare si bautura, vorbeste cu el si-i arata prietenie, ci prin aceea o pune în vileag, când cineva se îngrijeste de adevarata norocire si de mântuirea sufleteasca a aproapelui, când iarasi ridica pe cel cazut, când întinde mâna de ajutor celui rasturnat la pamânt, care nu se poate îngriji de mântuirea sa, când cineva prefera binele aproapelui folosului sau propriu. Asa lucreaza dragostea cea adevarata; caci "dragostea nu cauta ale sale" (I. Cor. XIII. 5).

Aceste cuvinte ale mele voi nu trebuie sa le ascultati numai pentru voi, ci înca si pentru altii, adica pentru aceia, pe care îi aveti spre crestere si spre priveghere.

Biserica se aseamana cu un trup alcatuit din multe madulare, si acest trup se tine prin unirea madularelor, si prin ajutorul ce-l da un madular altuia.

Daca un madular ar voi a se sprijini numai pe sine, iar nu si pe celelalte, prin aceasta ar pieri trupul intreg si împreuna cu dânsul si singuraticul acela madular pismataret.

Daca de pilda stomacul ar tine pentru sine toate bucatele, atunci el ar ucide pe celalalt trup prin slabiciune, iar pe sine prin îmbuibare. De acea el tine pe seama sa numai cât îi trebuie lui, si pe celelalte sucuri hranitoare le împartaseste celorlalte madulare, asa se tine el pe sine si întreg trupul întru sanatate.

Tot asa va fi si la tine. Daca tu, desi ai auzit aceste sfaturi si învataturi ale mele, dar nu le vei comunica si altora, mai ales acelora, pentru a caror mântuire sufleteasca ai sa îngrijesti, atunci tu vatami pe aceia si pe sineti, fiindca trândavia ta este foarte vrednica de pedeapsa. Iar daca tu comunici altora din hrana cea duhovniceasca, pe care ai primit-o aici, folosesti si lor si tie însuti.

Sa încheiem astazi, cu aceasta, si sa multumim Domnului pentru învatatura, ce el ne-a dat. Caruia se cuvine cinstea în vecii vecilor! Amin.

 

Design by Andrei